O româncă care a plecat în concediu cu soțul ei în Gregia, a fost confirmată sâmbătă ca fiind infectată cu noul coronavirus, scrie Agerpres. Acesta este primul caz de coronavirus confirmat în rândul turiştilor străini în insula greacă Creta.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale de comun cu Inspectoratul Național de Investigații al IGP al MAI din R. Moldova au descoperit un hangar clandestin, într-o localitate din raionul Criuleni, unde se asamblau ilegal elicoptere.
Anual, în data de 26 iune este marcată Ziua Drapelului Național, proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Danemarca a anunţat luni că toţi adulţii asimptomatici care doresc pot fi testaţi pentru noul tip de coronavirus, în timp ce această ţară a înregistrat cea mai mică creştere a numărului de contaminări din ultimele două luni, informează AFP.
Mitropolia Moldovei, condusă de ÎPS Vladimir - a cerut conducerii Republicii Moldovei să nu permită vaccinarea anti-COVID și antenele 5G. Asta deși, la moment, în R.Moldova, nu există nicio antenă 5G, la fel cum nu există, deocamdată, niciun vaccin autorizat contra noului coronavirus.
Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertăţii Presei pe 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.10.1991.
Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertăţii Presei pe 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.10.1991.
Ludovic Orban a declarat că este un susţinător al vaccinului. Și că „ Ar trebui să să derulăm campanii în care să contracarăm toate absurdităţile şi toate aberaţiile pe care le-am auzit în campaniile pe care nu ştiu cine le finanţează...
În Balș, Olt, cursul râului Olteț s-a blocat pur și simplu din cauza cantității uriașe de gunoaie aduse de viitură. A fost nevoie de intervenția mai multor utilaje, care să îndepărteze gunoaiele astfel încât apa să nu intre în oraș.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale de comun cu Inspectoratul Național de Investigații al IGP al MAI din R. Moldova au descoperit un hangar clandestin, într-o localitate din raionul Criuleni, unde se asamblau ilegal elicoptere.
Veaceslav Platon supranumit în presă „Raiderul nr.1 din spațiul CSI” a fost eliberat din arest, după ce demersul de suspendare a executării pedepsei depus de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a fost admis. Decizia a fost pronunțată luni, 15 iunie, iar la câteva ore acesta a fost eliberat.
Mitropolia Moldovei, condusă de ÎPS Vladimir - a cerut conducerii Republicii Moldovei să nu permită vaccinarea anti-COVID și antenele 5G. Asta deși, la moment, în R.Moldova, nu există nicio antenă 5G, la fel cum nu există, deocamdată, niciun vaccin autorizat contra noului coronavirus.
Autoritățile de la Moscova nu au răspuns, deocamdată, la scrisoarea Guvernului, care le-a informat că acordul de finanțare a fost declarat neconstituțional. „Nu am convingerea că partea rusă va dori să reia negocierile”, a declarat premierul Ion Chicu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
O româncă care a plecat în concediu cu soțul ei în Gregia, a fost confirmată sâmbătă ca fiind infectată cu noul coronavirus, scrie Agerpres. Acesta este primul caz de coronavirus confirmat în rândul turiştilor străini în insula greacă Creta.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) salută rezultatele studiului clinic inițial din Marea Britanie care arată că dexametazona, un corticosteroid destul de ieftin, poate salva viața pacienților grav bolnavi de COVID-19. Pentru pacienții care au nevoie de ventilatoare, s-a demonstrat că tratamentul reduce mortalitatea cu aproximativ o treime, iar pentru pacienții care necesită doar oxigen, mortalitatea a fost redusă cu aproximativ o cincime, se arată într-un comunicat de presă a OMS.
Ylva Johanson, comisarul European pentru Afeceri Interne, a declarat pentru Euronews сă toate țările membre trebuie sa elimine restricțiile de circulație până la sfârșitul lunii iunie.
Momentul incredibil în care opt case s-au scufundat în mare, în urma alunecării de teren a fost filmat miercuri (03.06.2020) in comuna Alta, provincia Finnmark, Norvegia.
În poveste copacilor goi
Scârțâind într-o singură ușă
Este vorba de noi amândoi,
Este vorba de foc și cenușă
Cascda Bigăr este una din numeroasele frumuseți pe care natura ni le pune la dispoziție. În septembrie 2010, un ghid turistic internațional, National Geographic Traveler - Romania, făcea pentru întâia oară prezentarea acestei cascade în presa turistică de specialitate. Imaginile spectaculoase au făcut înconjurul lumii, iar presa internațională nu a ezitat să o includă într-un top al celor mai frumoase cascade naturale din lume.
De ce uneori ni se pare că nu vom înteplini până la urmă sarcina propusă?! Pentru că este prea greu, nu suntem pregătiți pentru așa ceva, poate ne temem să părăsim zona de confort sau nu avem energie destulă pentru a merge până la capăt... Care este efecul conservării energiei pe plan fizic și pe plan mental ?!
Care ar fi atitudinea corectă față de bani și care sunt convingerile interioare ce ne limitează bunăstarea. Care este atitudinea omului sărac și a celui bogat față de cheltuieli.
Nu lăsa sufletul să moară,
Oricâte ţi s-ar ȋntâmpla,
Iar dacă lumea te doboară,
Să faci o lecţie din ea!
Cam așa ne trăim viețile, înconjurați de toți acești oameni minunați, "netraumatizați" , însă paradoxal într-o societate plină de violență și oameni răniți.
Lecția nu e să ne judecăm părinții, și ei victime la rândul lor, ci să înțelegem că nu a fost ok, să iertăm și să lăsăm o altă moștenire copiilor noștri.
„ - Dacă comunici cu 4 persoane de succes, tu vei fi a cincea.
- Dacă comunici cu 3 persoane încrezute în sine, tu vei fi a patra
- Dacă comunici cu 2 idioți, tu vei fi al treilea. ”
(Paulo Coelho)
- De trei luni, s-a angajat la o fabrică de bere.
- Și, îi place acolo ?!
- Nu știu, că nu s-a mai întors...
- Femei frumoase, ascultătoare și harnice, vei găsi în orice colț al pământului...
Iar mai apo a făcut pământul rotund... ”