Acasă » Știri » Tech / Auto

Sistemul de pilot automat - a provocat un accident cu implicarea unei mașini Tesla Model 3 (Video)

02 Iun 2020 20:10 50 0 Tech / Auto

În ciuda muncii constante a inginerilor Tesla care vizează îmbunătățirea preciziei sistemului de pilot automat, algoritmii de control automat nu sunt încă în măsură să înlocuiască complet șoferul de la volanul mașinei. În Taiwan, a avut loc un accident cu implicarea popularei mașini electrice Tesla Model 3 - sistemul său de bord nu a recunoscut un camion care era răsturnat pe carosabil, provocând astfel accidentul.

Managementul Tesla atenționează permanent proprietarii de autovehicule pe nevoia de monitorizare constantă a mișcării vehiculului, chiar și cu funcția activă de pilot automat. Acest lucru s-a întâmplat și în acest caz - șoferul a apăsat brusc pedala de frână când a realizat că pilotul automat a ignorat camionul aflat chiar în fața sa. Acest lucru este confirmat de înregistrarea video a camerelor de supraveghere rutieră, în care putem observa fumul din roți cu o clipă înainte de coliziune, rezultat în urma frânării.

Din păcate, șoferul nu a reușit să oprească complet mașina electrică, deplasându-se cu o viteză de aproximativ 110 km / h, iar acesta a intrat într-un camion. Se presupune că sistemul de pilot automat nu a putut identifica în mod corect obstacolul. Potrivit proprietarului, mașina a refuzat să se oprească chiar și după apăsarea pedalei de frână, continuând accelerația. Din fericire, nu au existat victime, deși ambele mașini au fost grav avariate.

Anterior, fondatorul Tesla, Ilon Musk, a spus că până la sfârșitul anului 2020, mașinile companiei vor putea călători din punctul A în punctul B (de exemplu, de la birou spre casă și înapoi) cu o intervenție minimă a șoferului. 
Reprezentanții companiei nu au dat încă comentarii oficiale cu privire la incident.

Recomandări:
Comentarii 0
avatar
Copyright © 2020 LifeX.info uCoz Design by ATHEMES